Autor al unor erudite studii de istorie si filozofia istoriei, premiat de Academia Franceza, profesorul Neagu Djuvara lasa la o parte tonul academic pentru a le povesti tinerilor - si celor mai putin tineri - istoria Romaniei. Cele audiobook prezinta intr-un mod sintetic si original momentele-cheie din trecutul nostru, fara tabuuri sau prejudecati, scotand la lumina intamplari mai putin cunoscute, dar revelatoare.

Audiobook-ul de fata cuprinde textele integrale, în lectura autorului, a doua conferinte sustinute de Andrei Plesu în 2003 si 2005. Despre bucurie în Est si în Vest a fost rostita de Andrei Plesu în deschiderea Festivalului international de muzica simfonica de la Salzburg, 25 iulie 2003. Ideologiile între ridicol si subversiune a fost prezentata de autor la Landeskuratorium Bazern, Stifterverband für die Deutsche Wissenschaft, la 28 noiembrie 2005.

"Ingerii convertesc abisul dintre Dumnezeu si om intr-un spatiu al comunicarii. Ei dau consistenta si viata acestui spatiu, transmitand omului semnele lui Dumnezeu si lui Dumnezeu rugaciunile omului." Andrei Plesu

Tarile si natiunile sunt diferite. Asemanatoare si diferite. România intra si ea, fireste, în acest joc al asemanarilor si deosebirilor. Nu cumva este totusi si mai diferita? Cu alte cuvinte, nu se situeaza oare mai "excentric", sub tot felul de aspecte, în raport cu ceea ce ar fi o medie sau o relativa normalitate europeana? Modul extravagant în care s-a derulat psihodrama politica din vara anului 2012 a lasat impresia ca tara e defecta.

"Mi se întâmplă rar. Din ce în ce mai rar. De regulă, ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce trăiesc mă indispune până la depresie. Şi totuşi, fără motiv aparent, fără iluzii şi fără speranţe utopice, mă trezesc, uneori, cuprins de o nerezonabilă încredere în soarta lumii. S-ar spune, pe scurt, că lumea stă într-o tolerabilă cumpănă. Relele ei nu prevalează semnificativ asupra părţilor ei bune."

"S-a scris mult și bine despre strălucitoarea îmbinare genetică din ființa Reginei Maria. Atunci când gustul rusesc pentru fast, ceremonial și spații infinite se unește cu infailibilul fler imperial britanic, cultul victoriei și al onoarei, e limpede că rezultatul va fi unul invincibil și spectaculos."

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)

Audiobook colectiv în lectura autorilor: Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Vlad Zografi, Andrei Cornea, Andrei Pleșu "Ce-ar fi să descoperim că adevărata fericire e cea care ne pune viaţa la încercare și îi dă o împlinire tocmai pentru că a fost smulsă unei lumi ostile? S-ar putea ca trecerea noastră pe pământ să capete altă forţă când, în strădania naturală spre fericire, suntem puși în situaţia de a compune un destin nu cu bunăstarea, răsfăţul și trufia marilor popoare, ci cu suferinţa celor insignifiante."

Va voi citi doua serii de texte care vorbesc despre doua chipuri ale lui Ion Luca Caragiale. Mai întâi despre un Caragiale mai putin cunoscut si apoi despre un Caragiale mai putin vesel, mai grav, uitat de amatorii de zeflemea. Andrei Plesu

"Când sunt prost dispus, ceea ce mi se întâmpla destul de des, din varii motive, rasfoiesc culegerile de perle de tranzitie ale lui Radu Paraschivescu. Comicul enorm, la limita dezastrului (logic, lexical, gramatical, cultural), al acestui monument de brambureala si impostura valaha are efectul paradoxal de a ma întrema. Avem, carevasazica, resurse de umor (fie si involuntar), avem înca resurse de vitalitate animala din care, cine stie, vor rasari, cândva, si florile gingase ale normalitatii!"

49 de poezii de Ion Minulescu selctate și citite de Andrei Pleșu.

"Trebuie, mai întâi, sa va spun ca va citesc acum un capitol din cartea mea care se numeste Amintiri din pribegie. [...] Capitolul pe care vi-l citesc este ultimul din aceasta carte si, de fapt, este dincolo de pribegie, fiindca e vorba de socul întoarcerii mele în tara, dupa o absenta de patruzeci si cinci de ani. Eram în momentul acela la Paris, secretar general al unei institutii românesti benevole care se numea Casa Româneasca, si, impresionati peste masura de ce se întâmplase la Bucuresti în decembrie 1989, am hotarât sa venim la Bucuresti cu niste masini, aducând în tara lucruri care lipseau partidelor, universitatilor.

Doua idei fixe nu pot sta concomitent laolalta în mintea omului, asa dupa cum doua corpuri nu pot ocupa acelas loc în spatiu, în acelas timp. Trei, sapte si asul alungara repede chipul batrânei moarte din închipuirea lui Hermann. Trei, sapte si asul nu-i ieseau din minte si-i reveneau mereu pe buze. Când vedea o fata tânara, spunea: Cât e de zvelta!... Un adevarat trei de cupa. Daca era întrebat cât e ceasul, raspundea: Sapte fara cinci minute. Toti barbatii burduhanosi îi reaminteau de as. Trei, sapte si asul îl însoteau în somn, luând diferite înfatisari.

"Ne mândrim în asemenea masura cu Eminescu, încât aproape ca nu mai simtim nevoia sa-l citim. Ni se pare ca îl cunoaștem. Nu e el ilustrarea suprema a virtutilor nationale? Nu e el justificarea noastra în absolut? Numai ca, redus la efigie, la poza de manual, poetul risca sa fie uitat. Eminescu nu înseamna doar Luceafarul, Scrisoarea a III-a, Somnoroase pasarele sau Pe lînga plopii fara soș. E mult mai mult si e altfeldecât l-am fixat în memoria noastra. E grav, dar se si joaca, e trist, dar poate fi si binedispus, e solemn si profetic, dar poate sa fie si ironic sau plictisit. Asta am încercat sa arat prin versurile pe care am ales sa le citesc pentru dumneavoastra." (Andrei PLESU)

Paris, Cartierul Latin, într-una din mansardele pamântului: istoria otravita a sfîrsitului nostru de mileniu s-a petrecut în afara acestui spatiu nespus de modest, dar abia aici, sub acoperisul de pe strada Odéon 21, s-a nascut opera care avea sa devina constiinta nefericirii noastre. Autorul ei, un Nietzsche contemporan trecut pe la scoala moralistilor francezi, a fost pe rând considerat nihilistul veacului, the king of pessimists, scepticul de serviciu al unei lumi în declin.