Demons [Romanian Edition]

3 books in series
Not rated yet

Demoni 1 Summary

La împlinirea vârstei de 16 ani, Lisa Whelan primește un cadou care îi va schimba viața; acesta sosește într-o micuță cutie de catifea, însă cuprinde puterea unui întreg neam de vrăjitoare – strămoșii ei, de care nu aflase până atunci. Cel care o va iniția în arta vrăjitoriei este Yadiel, un demon enervant care și-a dedicat întreaga sa viață protejării familiei Lisei, chiar din vremurile în care s-au născut primele vrăjitoare Whelan, cu mii de ani în urmă. Totuși, noile puteri ale tinerei fete declanșează alte forțe, mult mai întunecate decât și-ar fi putut imagina vreodată… Demonii ei o însoțiseră mereu. Nu ca s-o chinuie, ci mai degrabă ca să-i fie aproape. S-o țină de mână. Să-i ghideze pașii. Să o ridice atunci când simțea că se clatină. Era ca și cum păzitorii ei ar fi fost îngeri căzuți. Și totuși, nu avea nimic malefic. Oamenii o considerau una dintre cele mai bune și blânde persoane pe care le cunoșteau. Poate că, la prima vedere, zăreau o scânteie din focul iadului în ochii ei, dar asta era tot. Era cu adevărat o ființă bună. Și blândă. Dar, ca orice alt om, avea un secret. Al ei era acela că dansa cu diavolul. O făcuse mereu. Amândoi știau bine pașii și păstrau ritmul. Până într-o zi.
©2022 Storyside (P)2022 Storyside
Show More Show Less
Not an Audible member?
From £5.99/month after 30 days. Renews automatically. See here for eligibility.
Product list
  • Book 1

    £13.03 or free with trial. Auto-renews at £5.99/month after trial. See eligibility.

  • Book 2

    £13.03 or free with trial. Auto-renews at £5.99/month after trial. See eligibility.

  • Book 3

    £12.94 or free with trial. Auto-renews at £5.99/month after trial. See eligibility.

Similar series

The Grim Guys Finding Fatherhood Trevor Lawson Fae Trilogy Rockstar Ghost Call of the Elements