A fost odată ca niciodată un prinţ, nu mai mare, dar nici mai mic decât un băieţel ca toţi băieţeii, care trăia singur pe o planetă mititică, departe de Pământ. Și poate că nu i-am fi aflat povestea dacă într-o bună zi pe planeta lui n-ar fi răsărit, pe nepusă masă, o floare. Iar floarea a prins să vorbească cu micul prinţ, și vorbele ei l-au încântat și l-au întristat în aceeași măsură, fiindcă i-au dezvăluit că dincolo de lumea așa cum o știe el se află încă multe-multe alte lumi.

Atunci când asculți pe cineva, descoperi mesaje profunde în spatele cuvintelor rostite. Un spațiu al vigilenței tihnite irupe exact acolo unde, înainte, era doar zgomotul gândurilor. Te regăsești în ceea ce Eckhart Tolle numește "starea de prezență" - și aceasta poate duce la o transformare semnificativă a felului în care îți trăiești viața. Cum ajungi, însă, la această stare? Care este drumul spre mult râvnita pace interioară?

În viaţă nu-i ca-n poveşti, spun mulţi. Sau nu. Poţi deveni, în realitate, şi fără prea mult efort, nu doar eroul din poveste, ci şi povestea în sine. În doisprezece paşi simpli poţi învăţa să transformi în prinţ orice broscoi care-ţi apare zilnic în cale, dându-i un sărut fermecat. În acest fel, te asiguri că sistemul tău imunitar mintal va fi mereu sănătos. Accepţi provocarea? Brian Tracy este unul dintre cei mai renumiţi autori de studii de dezvoltare personală şi coaching din America.

"Cine sunt eu?" este o întrebare esențială. De multe ori, răspunsurile pe care ni le oferim sunt formulate pe baza interpretărilor asupra trecutului ori pornind de la ceea ce cred alții că suntem sau ar trebui să fim. Ne identificăm altfel cu ficțiuni proprii sau cu ale altora. Ficțiunea Sinelui e, însă, doar răspunsul iluzoriu la întrebarea privitoare la adevăratul Eu, ne spune Eckhart Tolle. Adevărul ființei mele este prezentul - acel "Acum" în care mă deschid spre marele și tainicul Întreg.

"Încercat-am sa înteleg de unde vin lacrimile si m-am oprit la sfinti. Sa fie ei responsabili de stralucirea lor amara? Cine ar sti? Se pare însa ca lacrimile sunt urmele lor; dar fara ei nu stiam ca plângem din regretul paradisului. As vrea sa vad o singura lacrima înghitita de pamânt... Toate apuca, pe cai necunoscute noua, în sus. Numai durerea precede lacrimile. Sfintii n-au facut altceva decât sa le reabiliteze." (Emil CIORAN)